Peugeot 408 şi 308 RC Z sunt aproape
Dacă ţin cont că prototipul Peugeot 308 RC Z avea multe elemente identice cu hatchback-ul, mi se pare ciudat că dezvoltarea modelului de serie durează aşa de mult. Cel mai probabil luneta le-a pus francezilor o grămadă de probleme: trebuie să fie ondulată şi se pare că nu e greu să o faci aşa în serie, dar e greu să o faci ieftină.
Preţul promis pleacă de la 22.000 de euro dar cei de la Peugeot sunt experţi în a obţine componente la preţuri incredibil de mici. Japonezii de la Toyota au descoperit asta când au lucrat împreună la tripleţii Aygo, C1 şi 107.
Peugeot 308 RC Z a fost observat în teste destul de des în ultima perioadă, iar la ultimele fotografii remarcăm un mic eleron în spate. Entuziaştii au speculat imediat că ar fi un eleron retractabil ca la Porsche 911, eu cred că mai degrabă luneta ondulată şi “coada” lungă s-au dovedit să nu facă chiar aşa de mult bine stabilităţii pe cât credeau designerii. Soluţia eleronului a fost evitată de la început din motive estetice, dar nu cred ca Peugeot va risca ceva având în vedere experienţa cu prima generaţie Audi TT, care avea tendinţa de a decola.
Cât timp francezii îşi văd de treabă, speculaţiile cu privire la Peugeot 408 curg mai ceva ca bunele intenţii neonorate în politica postcomunistă românească. 408 va trebui să fie deosebit. De la apariţia sa standardele au crescut foarte mult. Mă indoiesc că cei de la Peugeot vor reuşi să mai şocheze aşa cum au facut-o cu 407 la apriţie, sper însă ca va fi mult mai fiabil pentru că din punctul ăta de vedere 407 a fost un pas înapoi faţă de 406.
© 2009 – 2010, Gabriel Baciu. Nu furati ca va spunem.

Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed