CC versus Passat CC


La lansarea noului Volkswagen CC, Martin Kropp, şeful de design exterior Volkswagen, a spus că s-a lăsat inspirat de produsele Apple, stilourile Mont Blanc şi de ceasurile unor designeri celebri. A mai spus că Volswagen vrea să devină pentru industria auto cea ce este Apple pentru industria electronicelor. Să facem o comparaţie între vechiul Volkswagen CC şi cel nou.

Designerul VW a mai declarat că “în acest moment ne concentrăm mai mult asupra detaliilor. Spre exemplu, blocurile optice faţă şi spate ale noului CC se bucură de linii noi, care intrigă publicul. CC este unul din ultimele modele care adoptă imaginea actuală a brandului, dar absolut tot a fost îmbunătăţit în materie de aspect. Ne-am inspirat mult şi de la Phaeton pentru realizarea lui”.

CC vs CC 01 670x277 CC versus Passat CC

Comparativ cu vechiul CC, ăsta nou mi se pare mai urât din faţă. Stilul minimalis al grilei faţă îmi pare mult prea simplist şi nepotrivit. Grila asta nouă, care se regăseşte pe toate modelele mărcii, arată bine doar pe Polo şi, culmea, pe Tuareg, iar Passat-ului nu i se potriveşte deloc. Botul vechiului CC îmi place cum nu cred că mi-a plăcut vreodată botul altui Volkswagen. Este sportiv şi se potriveşte cu silueta atletică a maşinii. Blocurile optice faţă sunt, întradevăr, intrigante, cu LED-urile dispuse tridimensional care … parcă sunt din alt film.

CC vs CC 02 670x268 CC versus Passat CC

Cu totul alta e situaţia cînd vine vorba de spatele maşinii. La vechil CC blocurile optice spate respectau linia de design trasată de faruri, dar parcă erau desenate de un japonez miop şi supradimensionate.  Noile stopuri au, e adevărat, mult mai mult stil şi sunt corect dimensionate. Privind noul CC din spate pare echilibrat şi estetic, cel puţin în fotografii, rămâne să văd dacă şi în realitate va fi la fel.

CC vs CC 03 670x481 CC versus Passat CCDin lateral linia pare neschimbată, cu execepţia părţii din spate care suferă de influenţa lui Audi A7, iar mie A7 nu-mi place.

“Publicul vrea un design simplist şi asta încercăm să le oferim”, a mai declarat Kropp, în contradicţie cu geniul Apple, Stev Jobs, care declara că “publicul nu ştie ce vrea până nu-i oferim noi”.  Rămâne de văzut dacă stilul simplist va prinde la cumpărători, dacă mă întrebaţi pe mine aş fi preferat ca noul CC să fie cel vechi dar cu stopuri noi.

2012 Volkswagen CC

2009 Volkswagen Passat CC

© 2012, Gabriel Baciu. Nu furati ca va spunem.

Pe aceeaşi temă:

Mercedes GLK a intrat pe mana Brabus
Roock RST 600 LM: amintiri de la Le Mans
Concept One, TechArt experimentează pe Porsche Panamera
Ducati este de vânzare

Leave a Reply